În contratimp

Așa eram, în contratimp, căci niciodată nu veneam

Fie uitai, fie fugeam… ori fie amândoi  visam

La alte zări.

Așa eram, în contratimp, atunci când urma ne-o pierdeam

Mă căutai, te evitam…sau amândoi ne risipeam

Ca prafu-n vânt.

Așa eram, în contratimp, fiindcă nu ne întâlneam

Tu prea devreme, eu prea târziu,

Ori amândoi  mereu cândva

Dar niciodată tot atunci

În contratimp

Eram.2017-07-15 22.50.52

Anunțuri
Publicat în Muzică și poezie | Lasă un comentariu

Tangled thoughts

2017-07-15 21.25.552017-07-15 21.25.47

Publicat în Desene și caligrame | 8 comentarii

Frérot- Slimane (cover)

Publicat în Muzică și poezie | 4 comentarii

Who are you?

Have you ever wondered how it would be like to wake up one day and not know who you are? To lay in your old, familiar, comfortable bed and open your eyes when the first sunlight slips into your room so quietly, like a thief searching for your most treasured possessions? To enjoy that very first moment when you feel alive and safe, just after you have deeply breathed the fresh morning air, the birds singing their mesmerizing trills? And then, the shock! You realize you don`t know who you are, where you are…What would you do?

Stuck in a body you no longer recognize, trapped in a room you don`t know…would you care to discover who you are or would you just give in to panic and refuse to look around?

I always thought that our personal space, whatever we call ”home”, is such an interesting place to explore. I hate standard homes, with regular wall paint, regular furniture, regular simetry…. Plain space belonging to plain people, telling no story, bringing no pleasure. Everything there is ”just as it should be”, but it is impersonal, sober, it lacks imagination and what we call  ”personal touch”. It`s almost like a hotel room, without the perks of being a fancy, but temporary place to live in. But there are so many people who love that: not to leave a trace of whom they are….or maybe they are as plain as their rooms. I know, that might have sounded a little bit cruel, but don`t tell me you haven`t met people who give you the desire to talk to a wall, instead of talking to them. ( I know, I`m cruel again :D… it seems I can`t help it).

Now, going back to our imagination exercise, what would you see? How would you describe the person that lives there? What pictures would catch your eye, what books would you discover on the shelves, what souvenirs would be crowded on the desk? Would the colors speak to you, would the blouse left on a chair because he/she was in a hurry to leave would tell you something? Would you see there a flower in bloom or a bird in a cage? Would you find an open book on the nightstand, a notebook, maybe both… and a pen? Would you read the last lines written by a tired hand and would you smile? Would it be a quote from that unfinished book, would it be a fleeting thought („une pensée fugace”)from the previous night that had to be written down on a piece of paper? What would you find there? Would you find an easel  on which an unfinished painting laid there, awaiting the gifted hand to come back and ”pour” some life in it? Or maybe you would see a music sheet on the case of a violin?

Would a half empty glass of wine be nearby? Or maybe an exquisite cup of tea with a mint leaf floating on a yellowish flavoured drink?

What would you find about yourself, once you are an objective spectator who knows nothing at all? Would you at least like what you see? Would that place tell any story? Would it make you wanna know its owner? Would it make you stay?

If the answer is not, then you know what you need to do. Unleash your imagination!Never settle for anything is not entirely designed for you!Experience! Be brave!Question your beliefs!Open your eyes and your mind! Find the road to your inner self!…and leave a trace 🙂 !

Publicat în Articole | 5 comentarii

Si jamais…?

Publicat în Muzică și poezie | 5 comentarii

Copil cu sufletul amar

Copil cu sufletul azur, învață-mă să-mi găsesc calea

Așa cum altădată, tu, m-ai învățat să privesc marea…

Copil cu sufletul pustiu, ajută-mă să-nvăț uitarea,

Când zilele îmi par prea lungi, când lipsa ta îmi ia suflarea

Copil cu sufletul tăcut, în ochii tăi zăream răbdarea

Atunci când rostul mi-l uitam, când nu doream să-mi văd chemarea …

Copil cu sufletul amar, îmi simți tu oare disperarea

Târziu, în noapte, când te strig?Să fie asta, răzbunarea? 

Copil cu ochii arămii, alungă-mi de pe chip paloarea,

Cum altădată mă trezeai, redându-mi în obraji culoarea

Copil cu suflet de cleștar, când ai plecat mi-ai luat candoarea,

Mi-ai luat esența, mi-ai luat TOT …

Și-acum nu-mi găsesc alinarea.

copil

Publicat în Muzică și poezie | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Anne (2017)

Anne (2017)

Recent am realizat că nu v-am mai recomandat nimic în materie de filme/ seriale. Și asta nu pentru că nu am mai găsit nimic interesant, ci pentru că mi-am pierdut obiceiul de a scrie… De fiecare dată când am vrut să scriu ceva, am găsit un pretext pentru a mă opri. Cu toate acestea, tocmai ce am terminat de văzut o mini-serie despre care nu am cum să nu vă vorbesc : Anne, 5 episoade care au rulat pe Netflix începând cu 12 mai, 2017 și care reprezintă o ecranizare a romanului Anne of Green Gables,  scris de Lucy Maud Montgomery (publicat în 1908).

Pentru cei care nu au auzit de Lucy Maud Montgomery, o să vă spun că este o scriitoare canadiană care s-a făcut remarcată prin romanele sale ce o au în centru pe Anne, un personaj care i se aseamănă (dacă ar fi să luăm în calcul faptul că Lucy a fost crescută de bunici, la țară, fiind în mare parte singură, ceea ce i-a dezvoltat foarte mult imaginația).

În ceea ce privește distribuția, actorii nu sunt tocmai cunoscuți (fiindcă mulți au vârste fragede, deci sunt la început de carieră): Amybeth McNulty, Geraldine James, R. H. Thomson, Lucas Jade Zumann, Dalila Bela (Supernatural, Once upon a time).

Totuși, trebuie să spun că mi-a plăcut foarte mult Amybeth McNulty care, la cei  16 ani, a reușit să redea cu acuratețe sentimentele personajului central, Anne.

Povestea este plasată într-un mediu rural idilic, unde doi frați trecuți de prima tinerețe, Matthew și  Marilla Cuthbert, decid să înfieze un băiețel pentru a-i ajuta în viitor cu treburile gospodăriei.

Întâmplarea face ca orfelinatul să le-o trimită, din greșeală, pe Anne, o fetiță slăbuță, roșcată și …. guralivă. Scena din gară, când Anne așteaptă cu nerăbdare venirea celor care urmau să-i fie noua familie, este foarte bine realizată: Anne se dovedește a fi pasionată de lectură, plină de viață , optimistă (în ciuda experiențelor negative pe care le trăise). Vorbește și gesticulează mult,  e teatrală, analizează orice element din jurul ei, e prietenoasă, dar toate astea trădează o fire sensibilă, iubitoare și devotată care încearcă din răsputeri să compenseze prin imaginație lipsurile unei vieți prea dure și să înlăture sentimentul de înstrăinare. Una dintre dorințele ei este de a aparține, de a avea o familie sau prieteni pentru care să poată oferi tot ce are.

Scenele din prezent se împletesc cu frânturi din trecut iar modul în care sunt înlănțuite evenimentele face ca mini-seria să fie captivantă. E interesantă psihologia personajului central, dar la fel sunt și interacțiunile cu celelalte personaje.

O să o iubiți pe Anne: vocabularul ei bogat, modul în care pronunță cuvintele, exuberanța, dorința ei de a fi o prințesă (Cordelia), pistruii și codițele, făptura ei filiformă, violența pe care o manifestă atunci când este acuzată pe nedrept, când trebuie să se apere singură…

Câteva scene care mi-au plăcut în mod special

  • Drumul până la Green Gables

”People would laugh at me because I use big words. But are exciting and descriptive words, like…like  ”enraptured” and ”glorious”! If you have big ideas, you have to use big words to express them,haven`t you?”

”Well, I suppose so…”

”I am enraptured by this glorious landscape!”

 

  • momentul în care Anne face cunoștință cu Marilla :

I might have known nobody would really want me;

 

Little girl, that`s enough,now! Little girl!

Little girl? I wish I was anything but

 

What is your name?

What does it matter? I won`t be here long enough for you to remember….Anne Shirley

Anne is a fine name, a sensible name

Could you please spell it with an e when you speak it? Anne with an e looks much more distinguished

Publicat în Recenzii | Etichetat , , , | 1 comentariu